Gulașul de vită e o mâncare hrănitoare și robustă, picantă cât să îți dea chef de viață și de o tărie aromată, potrivită pentru zile reci și oameni flămânzi, și întotdeauna perfectă pentru pregătit la ceaun în aer liber, la un foc de tabără ori lângă o cabană de munte. Dacă circumstanțele nu sunt prielnice gătitului îndelungat și răbdător, ZWUP îți permite să obții rapid și simplu un gulaș delicios, cu carne de vită gata fiartă, pregătită din timp sau rămasă de la alt preparat.

Nr. porții: 4

Timp preparare: aprox. 40 min

Ingrediente:

2 borcane ZWUP de vită (2×314 ml) și 2 litri apă (diluție ZWUP:apă 1:3)
350 gr pulpă de vită fiartă, tăiată cubulețe
450 gr cartofi
1/4 de țelină mică
1 ardei kapia
1 ceapă
2 linguri bulion
suc de roșii
4 căței usturoi
1 linguriță chimen semințe
1 lingură boia dulce
1/2 linguriță boia iute
1/2 linguriță pastă de ardei iute (eros pista)
ulei

Încălzește puțin ulei într-o oală de mărime potrivită și aruncă în el semințele de chimen, lăsându-le să se încălzească și să emane miros amețitor. Adaugă ceapa și ardeiul capia, apoi morcovul și țelina. Amestecă și lasă legumele să se topească. Asezonează cu sare, piper, usturoi, boia dulce și iute. Amestecă din nou.

După câteva minute, pune bulionul și sucul de roșii, apoi cele 2 borcane de ZWUP de vită și cei doi litri de apă. Amestecă, apoi adaugă în oală cartofii și carnea de vită fiartă. Lasă totul la fiert la foc potrivit timp de aproximativ 30 minute, cât mâncarea mai scade și aromele se întrepătrund.

Adaugă spre final eros pista – pasta de ardei iute fără de care gulașul nu e gulaș, apoi mai dă două clocote și închide focul: mâncarea e gata!

Servește gulașul fierbinte, adăugând în farfurie, după gust, pătrunjel proaspăt tocat sau alte verdețuri.

©Nutrizema, 2019
Conținutul blogului ZWUP și al întregului site www.zwup.ro este proprietatea SC Nutrizema SRL. Conform legislației privind drepturile de autor, este strict interzisă utilizarea conținutului, preluarea ori copierea sa parțială sau integrală, pentru crearea de conținuturi de comunicare publică derivate, fără acordul expres scris al proprietarului.